16 martie 2011

Blog thumbnail

Alba Iulia: Cal căzut în stradă din cauza epuizării, resuscitat după două ore

Calul a fost pus pe picioare , după ce medicii veterinari i-au administrat tratament injectabil.  Animalul ar putea fi confiscat, dacă proprietarul nu respectă recomandările autorităţilor.

Cazul animalului căzut pe strada Vasile Alecsandri din Alba Iulia a fost semnalat , marţi seara, de un martor pe numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului s-au deplast echipaje de la Poliţie, Poliţia Locală şi Poliţia Animalelor şi o echipă de trei medici veterinari.

Calul era prost îngrijit şi epuizat! „Calul avea febră musculară, practic acidul lactic din muşchi a provocat contracţia musculară. Animalul prezenta şi câteva julituri în zona membrelor. Toate pe fondul unei îngrijiri precare, pornind de la hrănirea necorespunzătoare până la epuizarea fizică. Probabil, că animalul a fost folosit anterior la munci grele sau nu a fost pus la căruţă de mult timp“, a explicat Claudia Ciugudean,unul dintre cei trei veterinari care s-au ocupat de acest caz. Medicul coordonează şi o Asociaţie de profil, Ecvin Protect.

Operaţiunea de salvare a durat două ore.

Medicii veterinari i-au administrat calului, în vârstă de 15 ani, tratament injectabil cu soluţii perfuzabbile, antiinflamatorii, glucoză şi ringer lact. „ Martorii ne-au spus că au văzut animalul înainte de incident şi că dădea semne de epuizare. Proprietarul calului ne-a mărturisit că a cumpărat animalul în urmă cu câteva zile, însă nu a reuşit să dovedească acest lucru, pentru că nu are acte. A negat că l-ar fi folosit la munci grele. Animalul a rămas în grija stăpânului, dar noi vom monitoriza cum va fi îngrijit“, a precizat Daniel Goronea, inspector şef la Poliţia Animalelor Alba. Stăpânul calului şi-a luat angajamentul că nu-l va pune la căruţă cel puţin o lună, că-l va îngriji corespunzător şi că va face demersurile pentru obţinerea paşaportului, document fără de care, cel puţin teoretic, nu ar avea voie pe uliţă.

Lasă un răspuns